Cooperativa agricolă de producţie
De la Comupedia
Cooperativa agricolă de producţie, cunoscută şi sub numele de Colectivă sau CAP, era o formă de asociere în vederea exploatării terenurilor agricole impusă de regimul comunist.
Cuprins |
Colectivizarea
Procesul de colectivizare a început în anul 1949 şi a fost declarat oficial încheiat în 1962 [1]. Conform aceleiaşi referinţe, în momentul încheierii procesului, colectivele încorporau 96% din suprafaţa arabilă a tării (93,4% din suprafaţa agricolă). Numărul de familii cuprinse în sistemul agricol colectiv era de 3,2 milioane. Au rămas necolectivizate în special zonele de munte. In perioada iniţială, CAP-urile se numeau Gospodării Agricole Colective.
Au existat valuri ale colectivizării [2]:
- între 1949 şi 1953 au fost incluse în sistem mai ales sate din regiuni care suferiseră profund din cauza războiului şi a secetei din anii 1945 - 1946
- între 1953 şi 1962 au fost supuse procesului restul regiunilor României.
In 1957, Constanta a fost declarată prima regiune integral colectivizată.
Colectivizarea a implicat transferarea dreptului de proprietate asupra pământului de la indivizi la stat. O parte dintre ţărani s-au împotrivit pierderii proprietăţii asupra pământului iar aceasta a dus la numeroase arestări şi condamnări<ref>http://www.360romania.eu/archive/index.php/t-185.html</ref>.
Muzeul Ţăranului Român găzduieşte o sală dedicată colectivizării. Vă recomandăm să vizitaţi acest spaţiu foarte inspirat construit.
Implicaţii
In foarte scurt timp, ţăranii au devenit din proprietari ai pământului, simple unelte de lucru. Deşi se vorbea intens despre procesul de mecanizare, o buna parte dintre muncile agricole continuau să fie realizate manual. Ineficienţa muncii în CAP-uri era proverbială şi contrazicea statisticile agricole bombastice prezentate în ziarele vremii.
Colectivizarea a implicat o pauperizare a ţărănimii. Munca la Colectivă era foarte prost plătită şi abia permitea supravieţuirea. Deşi li se luase aproape tot pământul, ţăranii erau obligaţi să continue întreţinerea unei gospodării. Vezi secţiunea de amintiri pentru câteva exemple despre cum făceau acest lucru.
Pe lângă efectele de moment, găsim şi unele întârziate. In 2007 există un număr însemnat de ţărani care trăiesc din pensia CAP, al cărei cuantum este mult inferior pensiei medii din România.
Amintiri
Pe lângă efectele "serioase" ale agriculturii colective, prezentăm şi câteva povesti din istoria mică a CAP-urilor.
O bună parte din producţia CAP-urilor ajungea în mod neortodox în gospodăriile cooperatorilor. Spre exemplu, în timp ce recoltau cartofi la Colectivă, bunicii ascundeau cartofii cei mai frumoşi (cu abilitate) în locuri însemnate. Când se îndepărtau supraveghetorii, misiunea noastră (a copiilor) era să dezgropăm cartofii şi să îi ducem acasă, trecând prin zăvoiul din apropiere. Itinerariul acesta era ales fiindcă ne permitea să ne ascundem uşor de paznicii de la CAP şi să nu ne întâlnim prea des cu alţi copii care erau şi ei la furat de cartofi. De unde si "rima" care circula pe vremea aceea: "CAP gradina mare/Cine fura ala are/Domnii fura cu caruta/Iar noi furam cu cescuta".
Cum nu aveau furajele necesare hrănirii animalelor din gospodărie, era necesar spre exemplu ca ţăranii să meargă la cules de spice. In fiecare vara, după treieratul grâului, mergeam împreună cu bunica pe urma combinelor pentru a aduna spicele de grâu ramase. Găseam aceste spice sau fiindcă utilajele de recoltat erau învechite, sau deoarece mecanizatorii lăsau în mod voit bucăţi netreierate.
Referinţe
[1] Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc. Editura Curtea Veche.
[2] Razvan Mihaiu despre colectivizare [1].
